11.03.2014

La mormântul lui Codreanu

La data de 17 februarie 2014, la o zi după înmormântarea regretatului fost camarad şi şef, Nicador Zelea-Codreanu, prin amabilitatea unei verişoare a răposatului, participantă la slujba de înmormântare, am ajuns la cimitirul Bellu ortodox, la locul de veci al acestui ultim brav luptător al familiei Zelea-Codreanu.
Din cauza orei, -aproximativ ora 13-, doar un mic grup a reuşit să ajungă la mormântul fostului camarad, deşi mulţi au fost cei care şi-au exprimat această dorinţă.
Grupul a fost format din doi membri ai Frăţiei de Cruce, doi membri ai cuibului “Grănicerul ‘37” şi cioplitorul în lemn Cristian Ivanov, coautor al troiţei de la Tâncăbeşti, un bun prieten al nostru, iar în trecut 26 de ani (1974-1990) fost coleg şi prieten cândva al domnului Nicador Zelea-Codreanu.
Cei prezenţi au depus flori şi au aprins lumânări la căpătâiul celui trecut în nefiinţă, aşezând pe locul acestuia de veci, un tricolor ce nu avea cum să lipsească de aici.







Am rememorat amintiri şi întâmplări petrecute împreună cu domnul Codreanu, am rostit o rugăciune şi am păstrat câteva momente de reculegere, povestindu-le celorlalţi cum prin bunăvoinţa Celui de sus, am avut privilegiul de a-i auzi domnului Codreanu pentru ultima oară vocea prin difuzorul telefonului unei prietene comune, în ziua de 29 ianuarie 2014, ora 19’30, cu două săptămâni înainte de trecerea sa la cele veşnice. Atunci domnul Nicador Zelea-Codreanu a răspuns la telefon cu o voce stinsă, nerecunoscând interlocutorul la început, vorbind cu greutate circa 4 minute ca şi cum ar fi fost o veşnicie, povestind sumar de chinurile operaţiei de la şfârşitul anului 2013, de la spitalul Colentina... Boala îl slăbise extrem de mult, avea pierderi de memorie, evident explicabile, nu mai mânca normal şi practic ne-a transmis că este aproape imobilizat la pat. Cu toate acestea, deşi pierduse total controlul asupra propriei persoane, aproape de finalul discuţiei a spus: “să sperăm la mai bine…” Practic avea încă nădejde că Dumnezeu îi va mai prelungi şederea pe acest pământ pe care l-a iubit atât de mult.
Cunosc bine chinurile finale prin care trece un astfel de bolnav şi numai cineva care trece prin ele le poate înţelege cu adevărat şi se poate transpune în locul celui bolnav. De aceea această ultimă convorbire auzită, m-a cutremurat, realizând exact starea în care se afla şi cât de repede va veni finalul. Regretele sunt multe şi de multe feluri. Dar am credinţa că odată ajuns în cer, domnul Nicador Florea Zelea-Codreanu nu va mai putea fi păcălit de nimeni şi nimic şi va vedea de acolo, de lângă Căpitan, cine i-a fost prieten cu adevărat, cine a încercat să îi salveze viaţa ca profesionist sau măcar ca om responsabil, cine a fost legionar adevărat în faptă şi simţire, cine a păstrat linia dreaptă cât şi cine i-a picurat otravă zilnic în minte şi suflet, pervertind intenţionat adevărul şi descalificându-se ca om. Am credinţa că şi Mareşalul Ion Antonescu îi va spune: “..fii drept şi recunoaşte că pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este PATRIA, este veşnicia neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată ”!




Domnule Codreanu, chiar o să ne lipsiţi, dar deşi din suflet speram ca pentru dumneavoastră această zi să vină cât mai târziu, ştiam şi ştiu negreşit, că va veni o vreme pentru noi toţi, când în faţa Căpitanului şi a lui Hristos, adevărul celor petrecute pe pământ va radia în toată curăţenia şi lumina lui. Pentru dumneavoastră cred că a fost uşor, tocmai pentru că aţi avut sufletul curat de crin şi nu aţi crezut că oamenii pot să fie ceea ce nu par, sau că se pot coborî atât de jos în noroi, dar un lucru e sigur şi îl spunem cu durere:
la ceasul de apoi, în faţa Căpitanului şi a lui Moţa, a Nicadorilor şi a Decemvirilor, nu aş vrea să fiu în pielea unui personaj pe care l-aţi lăsat în urma dumneavoastră!
Dumnezeu să vă odihnească în împărăţia Sa fără sfârşit!

Ionuţ Moraru

06.03.2014

Valeriu Gafencu 2014

În cursul nopţii de 13 spre 14 februarie, anul curent, câţiva reprezentanţi ai Frăţiei de Cruce au plecat cu trenul spre oraşul Târgu Ocna unde închiriaseră anticipat un apartament aflat în centrul oraşului, în imediata apropiere a primăriei, pentru a arbora timp de o noapte şi o zi un banner ce exprimă sila noastră nemărginită faţă de fapta nevertebratelor din consiliul local Târgu Ocna, care s-au făcut la primul bici dat de „Alexandru Florian şi prietenii”, preşul acestora de şters pe picioare. Ce diferenţă între aceşti pigmei cu probleme existenţiale pecuniare din consiliul local Tg. Ocna şi primarul oraşului Baia Sprie care într-o discuţie particulară cu un cunoscut de-al nostru a spus: “Poate să vină şi Rockfeller că eu nu-i retrag titlul de onoare părintelui Iustin Pârvu! Doar peste cadavrul meu!”









După o odihna de doar patru ore, în ziua de 14 februarie, camarazii au plecat pentru a împărţi o parte din ajutoarele aduse de Asociaţia Fraţia de Cruce şi a distribui materiale despre viaţa şi sfinţenia lui Valeriu Gafencu, materiale ce invitau locuitorii oraşului, a doua zi, 15 februarie, în incinta bisericii “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, la cinstirea memoriei Sfântului Închisorilor.







Surpriza imensă a fost când am descoperit că din vreo 50 de persoane de diferite vârste şi situaţii sociale, locuitori ai oraşului Târgu Ocna, NICI MĂCAR UNUL NU AVEA HABAR CINE A FOST ŞI ESTE VALERIU GAFENCU!! Sistemul comunist de tip nou şi-a făcut treaba cu succes: Tasta “delete” a fost apăsată şi roţile unui angrenaj imbecilizant s-au pus în funcţiune găsind o masă de oameni ce nu avuseseră nicicând nevoie de creier ci doar de stomac. (“Bagă-bani, bagă-bani, bagă-bani, bagă bani…!!”- asculta în extaz a doua zi taximetristul ce ne ducea spre locul comemorării, fericit că prinsese nişte clienţi în oraşul în care orice cursă are tarif unic: 5 lei! Evident că nici el nu auzise de Valeriu Gafencu, dar important pentru el era că îl ştia pe Puya). “Tragedia” pentru “eternul Florian” ar fi fost aceea că aceşti oameni ar fi putut afla cine a fost Valeriu Gafencu, dacă acesta ar fi rămas în dosarele primăriei cu titlul de cetăţean de onoare al oraşului. După puterile noastre am încercat pe tot parcursul zilei de 14 februarie să remediem această hibă a memoriei “cetăţenilor europeni” din micuţul oraş.
A doua zi, în dimineaţa lui 15 februarie (şi prin amabilitatea doamnei Cezarina Condurache) am ajuns la biserică în jurul orei 9, iar după ce ne-am închinat în biserică şi la monumentul din curtea cimitirului, am aşteptat venirea celorlalţi camarazi.








Bannerul arborat cu o zi înainte a fost luat de pe balconul apartamentului ce trebuia eliberat şi a fost expus pe podul de lângă cimitir, pentru ca cei care treceau pe sub pod cât şi jandarmeria să poată avea o vizibilitate cât mai bună şi o înţelegere cât mai corectă asupra gândurilor noastre paşnice şi normale.





Revenind în incinta cimitirului am socializat şi am făcut câteva poze cu vechi deţinuţi politici şi alţi camarazi pe care îi cunoaştem şi care ne sunt apropiati.









În scurt timp mesele au fost scoase afară din biserică pentru a se face ultimile aranjamente în vederea începerii parastasului ce s-a ţinut în faţa bisericii.







Am ajutat să se care bucatele aduse de maicile de la Diaconeşti şi Petru Vodă. Pe lângă aceasta, mulţi creştini au adus tot felul de bunătăţi. Noi am împărţit restul conservelor pe care Guvernul României în bunătatea sa ni le-a dat, respectând cu stricteţe ceea ce era scris pe acestea: “nu e de vânzare”; atunci fie ca acestea să ajungă pomană pentru „sărmani, orfani şi obijduiţi”, amin!




Un preot de la Petru Vodă împreună cu doamna Cezarina Condurache ne-au rugat să ne ocupăm în bucătărie de tăierea produselor, aranjarea lor în peste 300 de farfurii, aranjarea separată a mesei preoţilor, distribuirea pomenii, curăţenie şi asigurarea ordinii în bucătărie, lucru ce a durat peste trei ore şi jumătate, fără nici o pauză. Fiind mulţumit de munca noastră, părintele paroh a insistat să plecăm ultimii, ceea ce s-a şi întâmplat.





Mulţumim în mod special camarazilor din comunele Dofteana şi Mihai Viteazul. Menţionez pentru “prieteni” că doar unii camarazi dintre cei cinci care s-au ocupat cu hrănirea mulţimii de credincioşi, au reuşit spre final să mănânce pe fugă câte ceva. Acest lucru a fost observat de părintele de la Petru Vodă care ne-a mulţumit pentru osteneală, ne-a rugat să nu ne supărăm că nu am avut privilegiul ca ceilalţi (decât ieşind cu rândul din când în când în uşa trapezei) să ascultăm slujba şi ne-a oferit la fiecare câte un mir, o cruciuliţă şi pământ aduse din Ierusalim.
Slujba de pomenire a fost ţinută de cinci preoţi ortodocşi cunoscuţi de majoritatea, participând de asemenea şi un binecunoscut preot catolic.











Cel mai frumos au vorbit părintele Amfilohie Brânză cât şi teologul Danion Vasile ce venise cu sfinte moaşte de la Aiud. Oamenii au fost mai mulţi ca anul trecut. S-a rostit apoi în faţa monumentului dedicat memoriei lui Valeriu Gafencu şi a celor morţi în spitalul penitenciar, acatistul Sfântului Închisorilor. S-au cântat cântece creştine şi legionare. S-a plâns, s-a omagiat, s-a rememorat, s-a socializat, s-au făcut rugăciuni.
Privind de sus, din clopotniţă mulţimea, ne-am dat seama cât de mici sunt alogenii cu suflet mutant de la Bucureşti, străini de veşnicia poporului român şi memoria naţiei noastre, incapabili să înţeleagă bunătatea tâmpă prin care au fost primiţi în România. Atunci am realizat definitiv că ei reprezintă total altă specie...






Notă:

Noi ştim bine că citatul de pe banner nu este exact, el fiind dictat de dl. Nicador Zelea-Codreanu unui camarad, acum doi ani de zile, când acesta, -Nicador-, era deja într-o stare de sănătate precară, ceea ce a şi dus la dictarea greşită a citatului, cât şi la absenţa d-lui Codreanu de la comemoraea ţinută la Tâncăbeşti în acel an.
A trebuit atunci să mă duc să plătesc din nou pentru a scoate alt banner corect ("Să iertaţi pe cei ce v-au lovit din porniri personale. Pe cei ce v-au chinuit pentru credinţa voastră în neamul românesc nu-i veţi ierta"), banner pe care l-am şi arborat atunci la Tâncăbeşti.
  Pe acesta arborat acum la Târgu Ocna, l-am păstrat pentru "vremuri negre", esenţa celor scrise fiind aceeaşi.

Precizare anticipată pentru denigratorii de profesie şi mahalagioaicele de Rahova:

Ambele bannere au fost făcute cu banii actualilor membri FDC, aşa cum aproape întreg parastasul din 2011 (95%!!), de aproximativ 1000 euro cheltuială, a fost făcut cu aceeaşi bani. Parastasul şi comemorarea în sine au fost memorabile, motiv pentru care dl. Nicador Zelea-Codreanu a şi primit ulterior zeci de aprecieri şi felicitări, pe care acesta le-a transferat automat şi din inerţie, (“ naivitate”, vorba păcătosului), exact către persoana care nu a mişcat un deget pentru această acţiune…